Arhiva Starcraft: Liberty’s Crusade – Cap. 8

*Ar fi ușor în a declara că Arcturus Mengsk era un maestru manipulator (într-adevăr era) sau că în mod constant îi mințea pe alții (ceea ce chiar făcea). Dar ar fi o greșeala în a nega toată responsabilitatea pe care o am lăsându-mă prins în plasa lui.

Acum pare culmea nebuniei că am tratat cu omul ăsta, dar gândiți-vă la momentul când sistemul Sara a fost distrus. Pe de-o parte erau zergii lipsiți de inteligență iar pe de alta aveam furia protoșilor. La mijloc se afla birocrația criminala a unei vechi Confederației ce era dispusă în a sacrifica populația de pe două planete pentru a învăța mai mult despre dușmani.

Cu un asemenea surplus de diavoli în Univers, ce mai conta dacă era încă unul în plus?*                                      – Manifestul Liberty