age of ultron

Avengers: Age of Ultron

Am așteptat să treacă mai bine de o săptămână de la apariția ultimului film Avengers până să scriu ceva, să fie totuși ceva oameni care l-au văzut. Acum stau de mai bine de o oră în fața monitorului încercând să aștern câteva gânduri despre Age of Ultron și nu știu de unde să încep. Nu pentru că nu am idei legate de film, ci pentru că majoritatea lor descriu filmul ca fiind o ciorbă reîncălzită.

Povestea e simplă. În încercarea de a proteja omenirea, Tony Stark îl creează pe Ultron, un robot menit a fi protectorul Pământului. Însă ceva nu merge bine și Ultron ajunge să fie un psihopat care vrea să distrugă planeta pentru a o proteja. Luat ca un film de sine stătător e bun.

Acțiunea se împletește excelent cu comedia, Ultron se potrivește în rolul de antagonist și, poate cel mai important, Avengers sunt arătați ca oameni, nu doar ca super eroi, cu slăbiciunile și defectele aferente oamenilor.

Făcând însă abstracție de poveste și de o oarece umanizare a personajelor, Age of Ultron nu e foarte diferit de primul Avengers. Acțiunea se îmbină cu comedia, avem un antagonist badass și o echipă de super eroi ce are probleme în a se înțelege. Rețeta e bună, a funcționat în primul Avengers și în Gardienii Galaxiei și funcționează și aici în mare parte. Însă lucrurile încep să scârțâie pe măsură ce povestea avansează.

Odată ce Ultron începe să își intre în rolul de antagonist nu pot să nu îl compar cu Loki. Acolo unde Loki era viclean și machiavelic, dornic să subjuge lumea prin orice mijloace posibile, Ultron e un robot psihopat cătrănit pe oameni. E un caracter unidimensional ce nu trezește niciun sentiment pentru spectatori.

Jane Anders de la io9 zice: “This is the first movie to make superheroes feel larger than normal people… by getting more personal.” Eu zic că e tocmai opusul.

Dacă în primul Avengers cei șase super eroi s-au luptat cu un zeu și cu o armată extraterestră hotărâtă să pună mână pe planetă, în Age of Ultron Joss Whedon încearcă să umanizeze eroii tocmai pentru a crea impresia de măreție a lui Ultron. Dar măreția lui nu există, e doar o construcție artificială, la fel ca măreția de care vorbește Jane Anders. Singurul moment demn de fraza de mai sus are loc în primul Avengers, atunci când Tony Stark decide să se sacrifice pentru a opri invazia extraterestră și a salva planeta.

Asta nu înseamnă că Age of Ultron nu e distractiv. Ba din contră. Coloana sonoră e mișto, filmul e plin de efecte speciale și scenele de bătaie sunt fix ce trebuie. Lupta dintre Hulk și Iron Man de exemplu este fabuloasă. Arată perfect gradul de distrugere de care e în stare uriașul verde și efortul/tehnologia de care e nevoie pentru a putea fi oprit. Să mai zic că Vision apare în film câteva minute bune și că apucăm să vedem un pic și de Falcon?

Nu cred că mai e nevoie să spun asta, dar dacă nu ați reușit să vedeți Age of Ultron până acum mergeți în weekend la cinema și uitați-vă la el. Chiar dacă povestea scârțâie pe alocuri tot e un film ce merită vizionat.

iron_man_hulk_fist_bump

Imaginile sunt luate de pe site-ul Marvel. Tot acolo găsiți o galerie foarte mișto cu o parte din artwork-ul filmului.