#blp5 a fost fenomenal

32 de oameni. Două echipe. Bloggeri vs. cititori. Așa a pornit măcelul cibernetic organizat de Toma sub forma unui lan party. Distracția a început sâmbătă în jurul orei 12:30, la Romtelecom Training Arena, după ce toată lumea a apucat să bea o cafea și să mănânce un croissant.

Primul joc unde ne-am încercat puterile la blp a fost War of the Roses. Luptele dintre Casa York și Casa Lancaster au durat cam două ore, două ore în urma cărora, după dueluri în săbii, headshot-uri cu arcul și decapitări cu scuturi, cititorii au ieșit victorioși. Ba chiar, în vreo două meciuri, bloggeri n-au avut nici o șansă, luptele fiind încheiate cu un brutal scor de 100 – 0.

După o pauză de masă și/sau țigară am trecut la al doilea joc din listă: Team Fortress 2. Aici bloggerii au dovedit că știu mai abitir cu pușca decât cu sabia. Diferența la puncte nu a fost atât de mare ca la jocul trecut și cititorii au pierdut două runde din șapte. Nu pot să nu fiu corect și vreau să precizez că majoritatea rundelor câștigate de cititori au fost la împinsul căruțului. Alt mod de joc probabil ar fi dus la un scor mai strâns.

World of Warplanes a fost ultimul joc în care ne-am măsurat abilitățile de gameri ieșiți la pensie. Spre deosebire de celelalte două jocuri, nici bloggeri nici cititorii nu s-au descurcat excepțional aici. Meciul a început cu o victorie a bloggerilor dar cititorii au reușit să revină și au câștigat următoarele meciuri grație spiritului de echipă și spectaculoaselor accidente de tip kamikaze.

Din ce ne-am jucat p-acolo, mi-ar plăcea să joc un fps pe bune (UT sau CS) cu nihasa sau Toma, că mi-au spart capu’ de câteva ori cu sniperul și simt nevoia de răzbunare!

Am încercat să păstrez articolul ăsta cât mai scurt pentru că blp e un lan party ce merită experimentat, nu povestit. Poate voi participa și la următorul, dar în calitate de blogger, nu de cititor.

 


Tot măcelul ăsta cibernetic ce a purtat numele de Bloggers Lan Party s-a jucat pe calculatoarele de la Dreamhack, echipate cu procesoare AMD FX 6300, 8GB de RAM și plăci video AMD Radeon din seria 200. N-am apucat să văd exact modelul plăcii video, dar fiind calculatoare destinate gamnigului bănuiesc că au fost cel puțin R9 270. 

blp5 a fost susținut de Romtelecom (cu ajutorul căruia am testat și noul net de 1 Gbps care merge țeavă) cu sprijinul AMD și Bitdefender. Pozele de la eveniment pot fi văzute pe facebook.

One comment

Comments are closed.