Seria de filme Divergent e slabă

Am fost recent la cinema și am văzut Insurgent, ecranizarea celei de-a doua părți a seriei de filme Divergent. Deși am intrat în sala de cinema fără așteptări, filmul a reușit performanța de a fi foarte slab.

Trecând peste cea de-a treia carte (care e mai mult o lălăială scrisă de dragul de a încheia trilogia), primele două cărți sunt excelente. În ele Veronica Roth reușește să contureze perfect un Chicago distopic și să creioneze excelent atât cele două personaje principale (Tobias și Tris) cât și majoritatea personajelor secundare.

Filmul în schimb o cam dă în bară. Trec peste selecția actorilor ce nu se pupă deloc cu ce e în carte (Tobias numai de 18 ani nu arată, fața lui Peter nu lasă impresia aia de jigodie pe care cărțile o conturează etc.) pentru că e normal ca actorii aleși nu se potrivească cu așteptările mele. Ce nu e normal însă e modul în care personajele sunt conturate în film. Nu știu dacă actorii nu au fost în stare să intre în pielea personajelor cum trebuie sau scenariul a fost adaptat extrem de prost, dar personajele de pe ecran nu te fac să simți nimic pentru ele.

filme divergent insurgent 1

Tind totuși să cred că e vorba de un scenariu adaptat prost. Dacă în cărți relația dintre Tobias și Tris e un du-te/vino plin de secrete și neîncredere, în film e un soi de n-ar mai fi. Luptele alea chinuitoare pe care Tris le duce înăuntrul ei sunt inexistente. Relația dintre Tobias și Evelyn (mă-sa) a fost chestie prezentată în vreo 20 de minute în total. Christina e aproape inexistentă în al doilea film. Personaje și momente ce în carte reușeau să îți smulgă un “aha, deci asta s-a întâmplat de fapt” sunt înlocuite cu banalități menite doar să continue într-un fel povestea.

Și toate astea sunt lucruri care în carte reușeau să dea savoare poveștii. Reușeau să te introducă mai bine în lumea de acolo și să empatizezi cu personajele. Lipsa lor combinată cu un final ce se îndepărtează de cel din carte fac ca povestea filmului “Insurgent” să fie, asemenea filmului, mediocră.

filme divergent insurgent 3