De ce să ai o carte de vizită

Când eram mai mic și vedeam persoane mai ”importante” că au cărți de vizită și le oferă persoanelor mai puțin cunoscute cu care se întâlnesc, mă întrebam mereu care e rolul lor și de ce le dau acea cărticică cu detalii de contact din moment ce deja s-au cunoscut, s-au întâlnit și celălalt îi cunoaște deja adresa persoanei care oferă cărțile de vizită. Sper că s-a înțeles ce am încercat să relatez. 🙂

Cu timpul, după ce am crescut și am început să cunosc și eu tot mai mulți oameni am ajuns la concluzia că am și eu nevoie de niște cărți de vizită pe care să le ofer persoanelor interesate de serviciile mele cu care mă întâlnesc. Atunci mi-am și dat seama de ce oamenii oferă cărți de vizită:

E posibil să te fi întâlnit întâmplător cu acea persoană deci ea să n-aibă nicio dată de contact de la tine, cum ar fi un număr de telefon. În această situație o carte de vizită o să-i ofere numele tău, numărul de telefon, meseria și locul unde te poate găsi de obicei sau unde-ți desfășori activitatea.

S-ar putea că unii să n-aibă la îndemână niciun material pe care să noteze datele tale de contact așa că o carte de vizită o să-i împrospăteze memoria atunci când o să aibă nevoie de tine și nu o să știe unde să te găsească.

Un alt motiv pentru care-ți poți face o carte de vizită este acela că denotă profesionalism. Pe cine ați văzut să aibă o carte de vizită fără să facă ceva cât de cât important?

Așadar, cărțile de vizită îți pot oferi mai multe avantaje. Deci, dacă lucrezi într-un domeniu care te face să te întâlnești zilnic cu oameni interesați de ceea ce faci tu, o carte de vizită o să-i ajute să-și amintească de tine și cu altă ocazie.

Cele mai bune seriale din 2017

Anul trecut a fost un an excelent, daca se analizeaza multitudinea de seriale online de succes lansate si reactiile pe care acestea le-au primit de la public. Fie ca a fost vorba de continuari ale unor serii celebre, abia asteptate de public, fie ca productiile au fost in premiera, serialele anului 2017 au atras atentia fanilor in numar foarte mare, care le-au urmarit cu sufletul la gura episod dupa episod.

Anul a fost bogat in seriale bune, potrivite pentru toate gusturile, iubitorii de seriale 123moviesprime avand nenumarate productii de calitate care sa-i tina lipiti de micile ecrane.

Printre cele mai vizionate se numara:

Game of Thrones
Nici nu se putea sa fie un alt serial in cap de lista, intrucat „Urzeala tronurilor” este cel mai asteptat serial an dupa an. Productia HBO si-a surprins si de aceasta data publicul prin actiunea sa intensa, plina de suspans, evolutiile personajelor si decorurile surprinzatoare. Rasturnarile de situatie, urmate de finalul nasteptat al sezonului, au pus pe jar fanii, provocand in spatiul virtual numeroase discutii privind evolutia actiunii in sezonul urmator.

Mindhunter
Serialul prezinta aventurile a doi agenti FBI, Bill Tench (Holt McCallany) si Holden Ford (Jonathan Groff) care isi propun sa descopere felul in care functioneaza mintile criminalilor cu scopul de a-i impiedica. In acest sens, ei incep un studiu despre criminalii in serie si trec prin tot felul de situatii pline de suspans. Serialul este inspirat din intamplarile reale a celor mai periculosi criminali in serie din America, acestia devenind personaje. Mindhunter este produs de David Fincher si Charlize Theron.

The Handmaidˊs Tale
Inspirat din romanul cu acelasi nume scris de Margaret Atwood, serialul o prezinta pe Offred, o femeie ce se lupta cu lipsa de drepturi si libertati. Actiunea se petrece in Gilead, numit in trecut Statele Unite ale Americii, dupa razboi, cand femeile fertile ramase sunt folosite numai cu scopul de a procrea, intr-o disperata incercare de repopulare.

Riverdale
Printre popularele seriale online care s-au bucurat de o priza mare la public se numara si ”Riverdale”. Serialul urmareste intamplarile lui Archie, Veronica si Betty si ale prietenilor acestora in incercarea de a elucida misterul mortii unui membru al echipei de fotbal de la liceu. Riverdale este un oras linistit in aparenta, insa odata cu aceasta crima suspecta, toti par a avea lucruri periculoase ascunse. Serialul este produs de Greg Berlanti.

Taboo
Serialul il are in rol principal pe Tom Hardy care se intoarce in Londra anului 1814, dupa ce 10 ani a fost crezut disparut in Africa. „Taboo” prezinta incercarile acestuia de a pastra firma East India Company, mostenirea tatalui sau.

Riviera
Un serial care-si tine fanii cu sufletul la gura pana in ultima secunda, datorita rasturnarilor frecvente de situatie. Viata Georginei Clios este data peste cap de moartea suspecta a sotului sau milionar, Constantine. Din acel moment, Georgina trece printr-un sir nesfarsit de miciuni si intrigi, in cautarea disperata a adevarului privind moartea sotului sau. Distributia ii aduce pe micile ecrane pe Julia Stiles si Anthony LaPaglia.

De ce să cumperi un iPhone

Smartphone-urile sunt printre cele mai scumpe produse personale are tinerilor din tara noastra.

Un locuitor al Bucurestiului lucreaza 219,1 ore pentru a-si permite un iPhone 6, potrivit celui mai recent raport al bancii elvetiene UBS. In putine orase din lume locuitorii trebuie sa munceasca mai mult decat cei ai capitalei noastre pentru a-si cumpara un smartphone Apple. Intre acestea, se afla Kiev, unde sunt necesare 627 ore de munca, Jakarta (468), Mumbai (350).

In cazul Bucurestiului, 219,1 ore de munca inseamna, practic, 27 de zile lucratoare, adica mai mult de o luna si o saptamana.

Spre comparatie, cei din Geneva si Zurich lucreaza doar 21 de ore pentru a-si permite un iPhone 6, in vreme ce locuitorii oraselor Tokyo si Londra au nevoie de 41 de ore de munca pentru acelasi smartphone.

Aceeasi cercetare mai spune si ca bucurestenii lucreaza 41 de minute pentru a-si permite un BigMac, 11 minute pentru un kilogram de paine si 28 de minute pentru unul de orez. Si, pe langa, iata de ce se merita sa iei un iPhone

iPhone a primit opt premii consecutive J.D. Power pentru satisfacţia clienţilor. Aici au fost luate în calcul performanţele terminalului, design-ul, caracteristicile, dar şi uşurinţa cu care realizezi operaţiunile.
Doar iPhone şi restul produselor Apple au Retina display
iPhone are o baterie cu o durată de viaţă mai mare, timpul de vorbire fiind de până la 8 ore, iar în pofida acestui lucru, gadget-ul este în continuare subţire şi uşor.
iPhone beneficiază de wireless şi LTE ultra-rapide.
Doar iPhone beneficiază de Siri, asistentul persosnal inteligent.
Cipul A6 este puternic fără a afecta în vreun fel durata de viaţă a bateriei.
Camera iSight este cea mai populară cameră foto din lume
iOS 6 este cel mai avansat sistem de operare pentru terminalele mobile

Trei motive pentru care promovez cititul

Îmi place foarte mult să citesc și apreciez fiecare campanie care promovează lectura. Astfel am ajuns și eu la rândul meu să recomand prietenilor mei dar chiar și necunoscuților, prietenilor de pe Facebook și cititorilor de pe blog, să citească o carte atunci când au timp liber deoarece îi va ajuta mult. Totuși de ce fac acest lucru ?

Vreau să trăiesc într-o lume cu oameni deștepți

Era o campanie a cărei slogan era urmatorul: cititul te face neprost. Este chiar foarte adevărat faptul că citind devii mai deștept. Puteți considera cititul ca pe un antrenament pentru creier și, cum fiecare jucător de fotbal profesionist se antrenează zilnic pentru a fi în formă, la fel și persoanele obișnuite ar trebui să își antreneze creierul citind.

Vreau să aud oameni vorbind corect

Cel mai mult mă oftică faptul că trăiesc printre oameni care nu știu să își vorbească limba natală însă au pretenția de a vorbi limbi străine. Înainte de a ne da mari vorbitori de limbă engleză, franceză sau spaniolă, nu ar fi mai bine să știm să vorbim corect propria limbă ? Citind, învățăm să vorbim mai corect dar și mai multe cuvinte noi astfel încât să avem un vocabular mai bogat. Sună bine, nu ?

Vreau să promovez un viciu sănătos

Mereu am zis că nu sunt fumător deoarece pot apela la vicii sănătoase precum cititul. Poate că exagerez puțin cu metaforele când numesc cititul viciu, însă fiind un domeniu în care creativitatea este pe primul loc, cred că am voie să mă joc puțin cu cuvintele. Totuși, revenind la ideea principală, cred că viciile precum e tutunul cred că ar putea fi înlocuite foarte ușor cu cititul unei cărți astfel încât am putea să ne relaxăm într-un mod mai constructiv.

Tengo Ganas De Ti, un film numai bun de văzut

Continuarea filmului “Tres Metros Sobre El Cielo” după cum marea majoritate a fanilor primei producții știu deja de existenta celei de-a doua părți a filmului si anume “Tengo Tanas de Ti”.

Cea de-a doua parte urmărește evoluția lui Hache după ce se desparte de Babi si se muta la Londra pentru doi ani. Acesta revine în Spania iar sentimentele pentru prima lui iubire, Babi, încep sa revină odată cu revederea locului unde au trăit împreună o mulțime de lucruri frumoase.

În prezent Babi nu l-a așteptat pe Hache si se pare ca și-a refăcut rapid viață, pentru ca o găsește deja logodita. Astfel Hache hotărăște sa o ia cu totul de la capăt si isi găsește un loc de munca decent si îmbunătățește relațiile familiale.

Între timp în viață lui apare neprevăzut o noua iubire. Gin, este total opusul lui Babi, este tipul fetei rebele si plina de viață spre deosebire de Babi care era extrem de ascultatoare si naiva.

Hache se indragosteste rapid de Gin, dar fantomele trecutului încă îl bântuie căci marea lui iubire a fost Babi si aflându-se în orașul natal este aproape imposibil sa nu o revadă din întâmplare lucru ce i-ar putea pune viitoarea relație în mare pericol.

Povestea de dragoste dintre Hache si Gin este una frumoasa dar nu la fel de spectaculoasa ca cea cu Babi iar Hache cade prada sentimentelor din trecut si petrece o noapte cu Babi.

Se pare ca aceasta nu l-a uitat niciodată iar logodna este una de conveniență… insa Hache realizează ca sentimentele lui pentru Babi s-au pierdut si doar faptul ca trăia in trecut, nu-i dădea voia sa fie liber la o noua fericire.

Gin nu este fericita la aflarea veștilor si se simte umilita de faptul ca Hache alege sa se întoarcă la fosta lui iubire chiar si pentru o noapte, fix în momentul în care aceasta avea cea mai mare nevoie de el.

Filmul CouchTunner spune multe despre viață, despre cum oamenii nu se desprind de alți oameni si sentimentele din trecut tind sa încurce planurile actuale. Consider ca filmul merita văzut, atât prima cât si a doua parte.

Army of the Dead: zombii inteligenți și un tigru, într-un trailer exploziv

Zack Snyder si-a incheiat paranteza super-eroica si schimba genul odata cu Army of the Dead. Filmul urmeaza sa fie difuzat pe Netflix incepand cu data de 21 mai si are deja doua trailere.
Zack Snyder si zombie, o poveste care risca sa fie frumoasa

Zack Snyder a fost unul din realizatorii de filme care s-a remarcat inca de la inceputul anului 2021. Lansarea productiei Justice League a insemnat incheierea aventurii sale in universul DCEU. Realizatorul se face remarcat pentru a doua oara anul acesta cu Army of the Dead, un lung-metraj care ii va incanta pe cei care au urmarit Dawn of the Dead. Acest nou film, cu un titlu extrem de similar se anunta a fi la fel de exploziv.

Scenariul porneste de la un punct de plecare cunoscut in cinematografia de acest gen, adica aparitia unui virus care transforma oamenii in zombii. Pentru a evita aceasta catastrofa, orasul Las Vegas este plasat in carantina, este inconjurat de un zid imens care impiedica oamenii sa intre sau sa iasa. Un grup de mercenari va risca insa sa intre in capitala pacatului pentru a pune mana pe o imensa suma de bani, aflata in interiorul unui cazino. Acest obiectiv se complica si mai tare din cauza zombilor insetati de sange. Trupa va fi animata de Ella Purnell, Hiroyuki Sanada, Matthias Schweighöfer, Huma Qureshi sau Theo Rossi, cu Dave Bautista ca lider.

Urmarind trailerul ne dam seama ca Army of the Dead are aerul unui pur film horror, cat se poate de clasic, nu are nimic din genul actiune promis. Dupa zombii deghizati in Elvis, descoperim un tigru mort-viu si mai multe costume originale menite sa aduca o latura fun acestui film.

Cativa norocosi vor putea viziona filmul in salile de cinema americane incepand cu data de 14 mai. Ceilalti il vor putea viziona online, pe Netflix, incepand cu data de 21 mai.

Căpitani, un nou serial polițist foarte atrăgător

Intr-un satuc de origine luxembrugheza, a priori fara poveste, Luc Capitani trebuie sa ancheteze disparitia si moartea a doua adolescente. Despre ce este vorba deci in acest nou serial de pe Netflix? Merita sau nu sa fie descoperit?

In acest moment, serialele gen thriller sunt foarte apreciate pe platforma. Unii spera ca Behind Her Eyes va avea un sezon cu numarul 2.Dar stim deja ca serialul Capitani a fost comandat de gigantul de streaming. Acest serial politist plin de suspans se deruleaza in Manscheid, un mic sat din Luxemburg, un loc unde toata lumea se stie.

Acolo, toata lumea isi spune pe nume si se cunoaste toata lumea, de la brutarul din colt pana la primar, cel care face aprovizionarea, pana la preot sau idiotul satului. Si chiar daca nimic nu s-a intamplat de ceva vreme, linistea satului va fi data peste cap in curand. Un corp al unei tinere adolescente este gasit in plina padure.

Aceasta se numeste Jenny si sora sa, Tanja este data si ea disparuta. Inspectorul Luc are deci drept misiune sa se ocupe de aceasta ancheta dar se va lovi de satenii care sunt plini de secrete si care nu prea coopereaza.

Daca iti plac anchetele politiste precum Safe sau Intimidation, acest serial iti va fi cu siguranta pe plac. Serialul de 12 episoade iti ofera suspans si mister. Bineinteles ca vei aprecia si faptul ca serialul ofera mereu noi suspecti de-a lungul episoadelor fara sa ne dea prea multe indicii la inceput.

Capitani are cel mai palpitant scenariu, pe langa faptul ca ne prezinta una din padurile din Luxembrug, unde numeroase lucruri par sa se intample noaptea mai ales in care Jenny a murit. Si ceea ce apreciem cel mai mult este faptul ca toata lumea poate sa fie suspecta.